Lângă mine a explodat un copac. Foc, care s-a stârnit din explosia bombei mă ardea în fața. Ar fi trebuit să mă simț rău pentru ce s-a întamplat lui Miguel într-o groapă în spatele meu. Dar n-am avut timp să mă gândesc despre ceva așa. Familia lui o să aibă probleme, identificând corpul lui. Cu acee idea aceea am fost acolo, într-o groapă, în mijlocul câmpului de luptă.
În capul meu aveam doar singur țelul - turnulețul C2. C2, C2. Cel mai important punct strategic să-l apucăm înainte de ce un atac plin la Cairo Nouă ar putea să se desfașure.
Napalm de la copac a curs repede și în un minut a ajuns la mine. Nu aveam de ales. Am sărit în foc de pușci și alergam până la zid turnulețului, rugându-se să nu fi aprins de detectoare ”cangurilor”. Aceia au fost cei mai periculoși. Din fericire pentru mine, iar din pacoste pentru colegii mei, majoritatea roboților ucigași acelora era ocupată ”făcând curațenia” într-o groapă unde îl uciseră pe Miguel. Au venit să termine treabă. Unul după altul, colegii mei au fost măcelați acolo. O chestie bună despre ”canguri” a fost, că moartea adus de ei a fost una rapidă.
Eu n-am putut să fac nimic. Nici m-am găndit să mă întorc. Dimpotrivă, am avut numai câteva secunde înainte ce mă observă și pe mine.
Am aruncat un păianjen. Bomba aceea minunată și-a găsit țelul urmărând privire meu. Implantate vizuale mele au lucrat perfect și păianjenul s-a pornit să alerge cu toate opt picioare direct la un loc pe zid turnuleței, care îmi s-a parut slab si la care m-am uitat. Mi-am protejat capul, însă puterea explosiei m-a surprins și pentru zece secunde n-am știut cine sunt și ce să fac aici.
M-am descurcat să mă strecor prin groapă în zidul în ultimul moment, înainte ce ”canguri” au pornit foc. Într-un hal i-am împușcat pe doi soldați regești. Uniformele lor, compunând numai dintr-o centură violetă pentru piept și pantaloni de aceeași culoare, atârnate cu echipament, au arătat chiar mai caraghios cu carne din corpuri lor, ars de pușca mea.
(Va urma...)
Share:
