Stirlitz: un James Bond sovietic (Штирлиц: советский Джеймс Бонд)

Dacă „ei” l-au avut pe James Bond, URSS-ul (deşi unii oameni adaugă articolul la sfârşitul abrevierii, cred că nu prea e corect, pentru că "Uniunea" cuprinde deja articolul hotărât, deci ne raportăm la cuvintele întregi. La fel se întâmplă şi cu "SUA": "SUA au decis...", şi nu "a decis". În scris ar trebui să fie aşa, dar în vorbirea curentă se schimbă lucrurile.) l-a avut pe Stirlitz. Așa cum orice cetățean capitalist cinstit, care-și plătește impozitele la timp, bea Coke și mănâncă popcorn, știe cine este James Bond, la fel și cetățeanul sovietic știe cel puțin 3 lucruri fundamentale.

Unu: că nu există niciodată un motiv pentru a nu bea
Doi: că dimineața beau șampanie fie aristocrații, fie degenerații
Trei: cine este Stirlitz

În anul 1973 apare unul dintre cele mai populare seriale sovietice care se cheamă „Șaptesprezece clipe ale unei primăveri.” La ora la care se difuza acest film, străzile deveneau pustii. Eroul principal este ofițerul sovietic sub acoperire care ajunge în cuibul dușmanilor fasciști și devine un membru al SS-ului (la fel, se poate spune doar SS). De acolo trimitea cele mai importante mesaje pentru țară.

Frumos, inteligent, cu simțul umorului, își iubește prietenii, își slujește țara și rezolvă toate problemele în cea mai autentică manieră a unui superagent. El este Max Otto von Stirlitz, adică Maxim Isaev. Nu e cazul să vă spun de fascinația pe care el a avut-o asupra URSS-ului, despre respectul pe care-l căpătaseră atât spionii sovietici, cât şi cinematografia sovietică, sau despre faptul că toți știau pe de rost toate frazele și replicile filmului. Cu adevărat important e modul în care un erou din film devine parte a vieții noastre. Un erou locuiește în folclorul și viața de zi cu zi.

Îl cunoașteți foarte bine pe 007, dar Stirlitz era altfel. Pentru cetățenii sovietici, spionul sovietic Stirlitz și povestea lui erau reali, spre deosebire de cea a lui Bond, în care toată lumea acceptă convenția unei povești create. Cetățenii sovietici au crezut în ceea ce făcea Stirlitz.

Era la fel de chipeș ca și Bond. Totuși, o mare diferenţă între Bond și Stirlitz era că Stirlitz nu avea o slăbiciune pentru femei. Nu că n-ar fi fost îndrăgostite de el aproape toate femeile din URSS, ci pur și simplu era devotat unei singure femei, soția sa. El o părăsise de ceva timp pentru a sluji țara. Însă îl rămăsese devotat. Doar puțin mai târziu, acest subiect avea să devină unul dintre cele mai remarcabile figuri ale bancurilor sovietice, fiind valorificat la maximum. El primește o telegramă cifrată. O descifrează: „Vă felicităm. Soția dvs. a născut un băiat”. Lui Stirlitz îi dau lacrimile de fericire. Și când se gândește că nu și-a mai văzut soția de zece ani!

V. Ernu (Adaptat)

Aş zice că sunt lacrimi de tristeţe, dacă soţia lui a avut un copil fără ca el să fie prin preajmă.