1.,,Aveam tot timpul la dispoziție. El, fiindcă era bătrân, eu fiindcă eram tânăr.” 2. ,, – Zâmbetul, domnu’ Ibrahim, e ceva pentru bogați. Eu nu-mi permit să zâmbesc. […] – Domnul Ibrahim, când spun că zâmbetul e o chestiune pentru bogați vreau să spun că e o chestiune pentru oamenii fericiți. – Ei, bine, aici te înșeli. Zâmbetul te face fericit.” 3.-Tekke nu-i un dans, ci o mănăstire, Momo. […] — Se învârtesc în jurul lor înşişi, Momo, vezi? În jurul propriilor lor inimi, care sunt lăcaşul unde Dumnezeu își manifes- tă prezenţa în om. Dansul lor este o rugăciune. — Asta numeşti dumneata rugăciune ? — Bineînţeles, Momo. Ei pierd astfel orice reper terestru, greutatea aceea pe care o numim echilibru, nu mai sunt altceva decât un mănunchi de făclii ce se consumă pe un rug uriaş. “ Maturizarea, amaraciunea, pierderea, moartea, iubirea, toleranta, diversitatea religioasa, familia sunt doar câteva subiecte pe care acest roman scurt le abordează. Schmitt are un mod al lui de a mă face să văd viața diferit atunci când îi citesc cărțile. Mă tulbură, dar într-un mod plăcut, captivant, hipnotizant. E atât de multă înțelepciune în cartea asta! Și acum, după ce am terminat-o, îi mulțumesc domnului Ibrahim pentru calmul și pentru iubirea pe care mi le-a strecurat și mie în inimă!